Shure SV200

Shure a fost fondată de Sidney N. Shure în 1925 ca „The Shure Radio Company”, vânzând kituri de piese pentru radio la câțiva ani după ce radiourile complet fabricate au devenit disponibile comercial. Biroul companiei era situat la 19 South Wells Street în centrul orașului Chicago, Illinois. În anul următor, Shure a publicat primul său catalog de corespondență directă, care era unul dintre cele șase cataloage de piese radio din Statele Unite la acea vreme. Până în 1928, compania a crescut la peste 75 de angajați, iar fratele lui Sidney, Samuel J. Shure, s-a alăturat companiei, care a fost redenumită Shure Brothers Company. Compania s-a mutat în noi birouri la 335 West Madison Street din Chicago. În 1929, odată cu apariția Marii Depresiuni și disponibilitatea crescută a radiourilor fabricate din fabrică, Shure Brothers Company a fost nevoită să își reducă foarte mult personalul și a devenit distribuitorul exclusiv în SUA al unui mic producător de microfoane.În 1930, Samuel J. Shure a părăsit compania.

 În 1931, Shure și inginerul Ralph Glover au început dezvoltarea primului microfon Shure, iar în anul următor, a fost introdus microfonul de carbon Model 33N cu două butoane, făcându-l pe Shure unul dintre cei patru producători de microfoane din SUA primul microfon cu condensator Shure, microfon cu cristal. , și sistemul de suspensie a microfonului (pentru care au primit primul brevet) au fost introduse în același deceniu. În 1939, Shure a introdus microfonul Model 55 Unidyne, care a devenit unul dintre cele mai recunoscute microfoane din lume.

 În 1941, Shure a fost contractat de forțele armate ale Statelor Unite să furnizeze microfoane în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, iar în anul următor, T-17B a fost microfonul cel mai utilizat de armata și marina americană. Shure a fabricat, de asemenea, microfoane pentru gât, căști și mască de oxigen și a adoptat standardul militar al Statelor Unite pentru toate microfoanele Shure.

 La mijlocul anilor 1940, Shure producea și furniza cartușe de fonograf marilor producători de fonograf, inclusiv Philco, RCA, Emerson, Magnavox, Admiral și Motorola, și era cel mai mare producător de cartușe de fonograf din SUA la acea vreme. Printre inovațiile lui Shure în designul cartușului pentru fonograf s-au numărat principiul „înclinării acului” al lui Ralph Glover și Ben Bauer pentru a minimiza uzura înregistrărilor, îmbunătățind în același timp reproducerea sunetului, și conceptul ingineresc al lui Jim Kogen de „trasabilitate”. Shure a produs primul cartuş de fonograf capabil să redea atât înregistrări de lungă durată, cât şi înregistrări de 78 rpm, primul cartuş cu o forţă de urmărire de doar un gram şi primul cartuş care îndeplineşte cerinţele înregistrării stereo. La apogeul producției de cartușe de fonograf Shure, compania producea aproximativ 28.000 de cartușe pe zi, dintre care 25.000 provenind de la o fabrică de cartușe de fonograf Shure din Phoenix, Arizona. După ce introducerea discurilor compacte în anii 1980 a redus cererea de cartușe de fonograf, Shure a închis instalația din Phoenix, dar a continuat să producă cartușe de fonograf în Mexic.În 2018, Shure a anunțat că va părăsi piața cartuşelor pentru fonograf. 

 De asemenea, Shure a dezvoltat și produs produse pentru aplicații medicale. În 1937, stetofonul lor piezoelectric 66A a fost proiectat pentru a reproduce cu acuratețe sunetele din piept, iar la începutul anilor 1960, au fost produse pickup-urile pentru stetoscop SP-5, SP-5S și SP-6. Shure a produs, de asemenea, cartușe pentru aparate auditive utilizate în produse pentru proteze auditive de la producători precum Maico, Telex, Dictograph, Otarian, Vocalite și Trimm.

 În 1956, Shure și-a mutat sediul corporativ pe Hartrey Avenue din Evanston, Illinois, unde a rămas timp de 47 de ani. Începând cu 1956, Shure a fabricat capete de înregistrare pe bandă magnetică și doi ani mai târziu, compania a anunțat că este gata să producă în serie capete de înregistrare pe 4 canale. Până în 1964, totuși, Shure a anunțat că nu va mai produce capete de înregistrare pe bandă din cauza concurenței crescute.

În 2001, Shure a achiziționat marca Popper Stopper de filtre pop de studio de la Middle Atlantic Products Inc. În 2002, Shure a adoptat conservarea auzului drept cauză corporativă a companiei și a stabilit programul Shure Bid for Hearing. În 2003, Shure s-a mutat la noul sediu în Niles, Illinois, într-o clădire proiectată de arhitectul Helmut Jahn, care a fost inițial sediul HA•LO Industries. Anexa tehnologică de 65.000 de picioare pătrate (6.000 m2) proiectată de Krueck și Sexton Architects,deschisă în 2005, găzduiește Centrul de ascultare al performanței Shure. În 2008, Shure a sărbătorit deschiderea The S.N. Shure Theatre și Interactive Display la sediul lor corporativ. În 2016, Sandy LaMantia și-a anunțat pensionarea, iar Christine Schyvinck, vicepreședinte Global Operations, Marketing, and Sales și Chief Operating Officer, a fost promovată în funcția de președinte și CEO.

 În octombrie 2020, Shure a achiziționat Midas Technology, Inc., cunoscută și sub numele de Stem Audio, care este specializată în microfoane de masă, de tavan și de perete, precum și în difuzoare, interfețe de control și hub-uri.

Shure a început să își producă propriile produse în 1932, odată cu introducerea microfonului de carbon 33N cu două butoane. Modelul 40D, primul microfon cu condensator Shure, a fost introdus în anul următor, iar primul dintr-o linie de microfon cu cristal, Model 70, a fost introdus în 1935. Odată cu introducerea microfonului 55 Unidyne în 1939, ofertele companiei au inclus carbon , microfoane cu condensator, cu cristal și dinamice. Microfoanele cu fir și fără fir reprezintă împreună cea mai mare categorie a afacerii generale a Shure.Shure produce în prezent numeroase serii de microfoane pentru diverse aplicații, inclusiv seriile SM, Beta, KSM și PG, precum și microfoane specializate pentru consumatori, Microflex și Easyflex (sisteme de conferințe pentru aplicații instalate comercial).

 Una dintre cele mai emblematice serii de microfoane ale lui Shure este seria Unidyne, văzută în uz de șefi de stat și de artiști și interpreți populari din anii 1940 până la sfârșitul secolului al XX-lea, inclusiv președintele John F. Kennedy, Ella Fitzgerald și Frank Sinatra. . Modelul 55 Unidyne este fotografiat cu Harry S. Truman în fotografia în care ține ziarul Chicago Tribune cu titlul eronat de pe prima pagină „Dewey îl învinge pe Truman”. Este, de asemenea, fotografiat în fața lui Fidel Castro pe coperta revistei Life din 19 ianuarie 1959 și în fața lui Martin Luther King Jr. în timp ce acesta ținea discursul său „Am un vis” în timpul Marșului din august 1963 la Washington. pentru locuri de muncă și libertate. Microfonul original Shure 55 Unidyne a fost proiectat de inginerul Ben Bauer și produs pentru prima dată în 1939.Shure a proiectat 55 Unidyne ca un microfon robust pentru adresa publică, cu performanțe audio bune. A fost remarcabil pentru designul său unidirecțional, cu un singur element, care era mai mic, mai puțin susceptibil la feedback și mai puțin sensibil la zgomotul ambiental decât alte microfoane ale vremii. Au fost produse mai multe variante ale Unidyne originale, în special 55S sau „Baby Unidyne”.55S este uneori denumit „microfonul Elvis” datorită utilizării sale frecvente de către Elvis Presley și este microfonul descris cu Elvis pe ștampila comemorativă Elvis de primă clasă emisă de Serviciul Poștal din SUA în 1993. În 2008, microfonul Unidyne Model 55 a fost introdus în TECnology Hall of Fame, iar anul următor, Shure a lansat seria 55SH II. O versiune supercardioidă, Microfonul vocal Super 55 Deluxe, a fost introdusă în 2009, oferind un câștig mare înainte de feedback și o excelentă respingere în afara axei și extinzând în continuare moștenirea de peste 70 de ani a Unidyne. Microfoanele din seria 55 au primit premiul „IEEE Milestone” în 2014.

 Odată cu aprobarea de către Armata SUA a microfonului Shure T-17 pentru utilizare în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Shure a început să producă ceea ce ar fi câteva microfoane specializate pentru uz militar american în timpul acelui război. Adoptarea de către Shure a specificației standardului militar și reproiectarea produselor menite să conserve materiile prime esențiale pentru efortul de război, au poziționat compania pentru a satisface nevoile armatei de microfoane specializate. Microfonul T-17 Battle Announce a fost cel mai utilizat microfon în armata și forțele aeriene americane în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și a prezentat o carcasă din plastic care conserva aluminiul și mai ușor și mai fiabil într-o gamă largă de temperaturi și climate. O versiune impermeabilă a fost folosită pe aproape toate navele marinei americane. Shure a proiectat, de asemenea, microfonul pentru gâtul T-30 pentru echipajele de zbor. O curea de pânză a ținut T-30 de gât, captând direct vibrațiile cutiei vocale ale utilizatorului și evitând zgomotul de fond al avionului. Shure a fabricat, de asemenea, căști specializate și microfonul cu mască de oxigen MC-1. Într-un alt exemplu de utilizare pe scară largă a microfoanelor Shure de către armata SUA, soldatul Lockhard a folosit un microfon Shure 700A pentru a anunța că a văzut avioane japoneze care se apropiau de Pearl Harbor în dimineața zilei de 7 decembrie 1941.

Seria de microfoane Shure SM a început odată cu introducerea SM57 în 1965 și a SM58 în 1966. Microfoanele din seria SM (Studio Microphone) au fost dezvoltate inițial cu un finisaj nereflectorizant și fără întrerupător de pornire și oprire pentru piața studiourilor TV.  SM57 este bine cunoscut pentru durabilitatea sa și pentru caracteristicile versatile ale sunetului, atribuite în mare parte capsulei Unidyne III proiectată de Ernie Seeler. Produs din 1965 și încă în producție astăzi, acesta a fost utilizat pe scară largă în multe aplicații, inclusiv pentru voce, tobe și amplificatoare de chitară, atât în ​​aplicații de sunet live, cât și în aplicații de înregistrare, inclusiv fiind folosit de fiecare președinte al Statelor Unite de la Lyndon Baines Johnson în continuare.SM57 a fost inclus în TECnology Hall Of Fame în 2004. Împreună, Shure SM57 și SM58 au fost cele mai bine vândute microfoane din lume de la sfârșitul anilor 1960. Setul lor de caracteristici este aproape identic, principala diferență dintre cele două fiind grilele lor diferite.Ulterior, Shure a extins seria SM, care include acum modele precum SM53 și SM54, acum greu de găsit (care erau microfoane cu efect de proximitate scăzut), SM45, SM48, SM56, SM57, SM58, SM85, SM86, SM87A, SM94 și SM81, care este un standard de lungă durată pentru studioul de înregistrare.

 Shure Unisphere SM545 folosit la Woodstock Music and Art Fair.Shure a introdus microfoanele din seria Beta în 1989. Acestea au un design supercardioid bazat pe microfoanele din seria SM, dar cu structuri cu magnet de neodim pentru o putere mai mare. Seria a inclus, de asemenea, două microfoane noi special pentru tobe, microfonul de tobe Beta 56 și microfonul de tobă Beta 52, actualizat ulterior la Beta 52A.Microfonul Beta 58A a fost distins cu un premiu TEC în 1996,și alte câteva microfoane din seria Beta au fost nominalizate pentru premiile TEC de-a lungul anilor.

 Primul microfon cu căști Shure pentru utilizare pe scenă a fost creat în 1991. Una dintre primele utilizări ale microfonului cu căști Shure pe scenă a fost pentru specialul de televiziune Medusa: Dare to be Truthful. Printre microfoanele pentru căști pe care le-a fabricat Shure de-a lungul anilor se numără WH20, WH30, WCM16 (introdus în 1993), Beta53 și Beta54. Cel mai nou dintre microfoanele cu căști Shure, MX153, parte a seriei Microflex, a fost introdus în 2012.

În 1999, Shure a introdus primul microfon din seria lor KSM de microfoane de înregistrare premium, KSM32. Microfoanele din seria KSM dispun de preamplificatoare discrete fără transformator de clasă A. Zece ani mai târziu, în 2009, Shure a achiziționat microfoane cu panglică Crowley și Tripp de la Soundwave Research Laboratories din Ashland, Massachusetts, împreună cu materialul de panglică „Roswellite” proprietar al companiei și a adăugat ambele microfoane cu bandă, acum renumite KSM353 și KSM313, la seria KSM. 

Shure a scos în 1966 microfonul SM5, destinat aplicațiilor de difuzare. În 1973, SM5 a fost actualizat și redus în dimensiune pentru a deveni SM7, care a fost adoptat pe scară largă de cranicii de televiziune și radio, dar folosit ocazional în studiourile de înregistrare pentru a prelua voce, claxone, chitare sau tobe bas. Atât SM5, cât și SM7 au fost construite pe elementul Unidyne III de tip SM57 ca traductor de bază, adaptat pentru răspuns la frecvență mai scăzută. Inginerul-producător Bruce Swedien a folosit SM7 pentru a înregistra vocea lui Michael Jackson pentru Thriller. În 1999, modelul SM7A a apărut cu ecranare întărită împotriva interferențelor electromagnetice (de exemplu de la televizoare CRT), iar în 2001 modelul SM7B a adăugat un parbriz mai mare. În 2001–2003, SM7 a fost folosit pentru a înregistra vocalistul heavy metal James Hetfield pentru albumul Metallica St. Anger, așa cum se vede în documentarul Metallica: Some Kind of Monster. SM7B a fost reproiectat radical în 2020, redus în dimensiune și prevăzut cu circuite audio digitale active pentru a deveni MV7, cu atât conexiuni XLR, cât și USB. MV7 a câștigat rapid o cotă mare din piața podcasting-ului și a fost desemnat cel mai bun microfon podcast de revista Rolling Stone în 2021.